Spioni pentru regimul lui Hitler

duminic„, 20 noiembrie 2016

 Instalat la putere în 1933, regimul nazist a încercat permanent sa racoleze spioni pentru serviciile sale de profil. Pregatirile de razboi au accelerat aceste actiuni si multe persoane, captivate de liderul de la Berlin, au acceptat sa lucreze pentru Germania din varii motive: fie convingeri politice, fie din motive financiare sau de alta natura, inclusiv sentimental-familiale.

Devotati Abwehr-ului

 În Serviciile Secrete ale Germaniei naziste, Abwehr, au lucrat oameni de diverse nationalitati si varii meserii, aproape toti demonstrând o lipsa de orizont profesional care i-a condus spre profesia de agent de informatii. Una dintre cele mai „exotice” figuri a fost balerina sovietica cunoscuta sub numele de Marina Lee (1902-1976). Marina s-a nascut la Sankt Petersburg, iar familia ei a fost persecutata de comunisti. În 1917, parintii ei au fost executati de bolsevici si a fost nevoita sa fuga. A ajuns în Norvegia si a învatat baletul. Situatia ei pare similara cu cea a lui Mata Hari. Prin 1937, un ofiter german a racolat-o în Abwehr si Marina a început sa fotocopieze documente militare norvegiene. Pretinzând ca face parte din Crucea Rosie, ea avea acces la centrele militare britanice.

 La începutul razboiului, un spion german prizonier a tradat-o, însa abila Marina Lee nu a fost prinsa niciodata. Ea s-a ascuns prin Europa, cu pasapoarte false si, probabil, a murit în Spania, în 1976, pare-se sub protectie sovietica.

 Un caz clasic a fost cel al germanului Ernst Peter Burger (1906-1975), care s-a înscris în partidul nazist la 17 ani. Potrivit tehnicii de spionaj numita „pionul adormit”, el a fost „transferat” în SUA în 1927, unde a devenit cetatean american în 1933. S-a întors în Germania pentru a primi misiuni din partea Abwehr-ului. Asa a fost cooptat pentru Operatiunea Pastorius (1942), prin care nemtii infiltrau în SUA, prin intermediul unui submarin, opt agenti pentru actiuni de sabotaj economic. Temerara actiune, planuita de Wilhelm Canaris (seful Abwehr), a cazut din cauza unui agent tradator. Burger a fost prins si condamnat, apoi deportat în Germania.

 Un caz special este si englezul Eddie Chapman (1914-1997), care a intrat în Serviciile secrete germane desi tara sa se afla în razboi cu nazistii. Chapman era în închisoare, pentru spargeri, când a început al Doilea Razboi Mondial. A fost mutat în Franta si acolo, pentru a scapa din penitenciar, si-a oferit serviciile de spion lui Stefan von Cröning, sef Abwehr la Nantes. Însa Serviciile britanice l-au depistat si l-au folosit ca agent dublu. A supravietuit razboiului si a devenit om de afaceri.

Stergerea urmelor

 Multi dintre spionii care au activat în perioada razboiului au trecut la viata civila, altii au continuat sa fie asociati serviciilor secrete, mai ales din cauza Razboiului rece. Dar exista si categoria care a stiut sa-si piarda urma, asa cum este si cazul germancei Erika Lemann (n. 1917) si care, dupa doua misiuni în UK în favoarea nemtilor, si-a pierdut urma, probabil sub protectia unui stat neutru, si pentru a-si întemeia o familie în deplina siguranta.

PAUL IOAN