Cei din a patra dimensiune

duminic„, 13 noiembrie 2016

 In numarul precedent am prezentat fiinte umane contemporane noua, absolut similare anatomic oricarui alt om de pe planeta, dar dotate cu capacitati senzoriale fabuloase. În completare, astazi ne referim la alti oameni, de aceasta data capabili de performante miraculoase conditionate deopotriva de însusiri individuale, educatie si antrenament constant.

 Spargatorul de stânci. Desi are binisor peste 80 de ani, Seken Tolebekov din Kazakhstan înca mai poate sa sparga pietre cu mâinile goale. A debutat în aceasta activitate (puternic productiva, nu-i asa?) pe când avea doar 24 de ani, ceea ce înseamna ca între timp a zdrobit cel putin o cariera de marmura. „Cred ca mâinile mele au o anumita forta. Am îmbatrânit, dar ele sunt înca puternice. Cred ca aceasta putere vine de undeva, de sus. Am început când eram tânar. Simteam neîncetat o caldura în mâna dreapta, apoi am fost stapânit de impulsul de a sparge pietre. Câteodata, unii încearca sa ma imite, dar se lasa cu rani si oase rupte. Eu însa nu simt nicio durere când mâna îmi intra în contact cu piatra, senzatia e ca si cum as farâma nisip între degete.”, marturiseste veteranul Seken.

 Batman si delfinii. Sonarul este un instrument de locatie sofisticat, din dotarea armatei, a submarinelor, dar care poate fi întâlnit sub o forma naturala absolut fascinanta si la animale precum liliacul si delfinul. Oamenii s-ar parea ca nu sunt înzestrati cu asa ceva, dar poate fi doar o prejudecata, caci, iata, tânarul Ben Underwood are capacitatea de a „vedea” cu ajutorul ecolocatiei umane. Din nefericire, el si-a pierdut ochii în urma unui cancer si a devenit complet orb. Cu toate acestea, utilizând o serie de „clickuri” sonore, el este capabil efectiv sa navigheze în lumea din jurul sau, ca si cum ar vedea aievea.

 Dansând cu leii. Consideram un mit ideea ca a fost o vreme când omul putea comunica cu animalele printr-un limbaj ce ne-a devenit între timp interzis sau pe care l-am distrus prin nestiinta, trufie si ignoranta. Totusi, Kevin Richardson, specialist în comportamentul animalelor din regiunea sud-africana, a reusit performanta de a se întelege atât de bine cu salbaticiuni dintre cele mai feroce, încât a fost acceptat în mai multe grupuri de lei si de hiene. El a spulberat aproape toate regulile de securitate, concentrându-se prioritar asupra intuitiei si mai putin pe cunostintele traditionale privitoare la interactiunea cu aceste animale salbatice, care pot fi dresate, dar niciodata domesticite. Sa ne imaginam, totusi, o lume în care vom trai în armonie cu toate celelalte vietati ale Pamântului!

ADRIAN-NICOLAE POPESCU