Miracolul reproductiei umane

duminic„, 16 octombrie 2016

 Lasam deoparte misterul aparitiei vietii pe Pamant si ne vom opri asupra miracolului reproductiei, miracol fara de care viata, chiar daca ar fi aparut la un moment dat de undeva si cumva, nu s-ar fi putut perpetua pana azi. Viata pe Pamant, chiar daca admitem numeroasele teorii privitoare la aparitia ei, nu s-ar fi putut perpetua fara existenta unui sistem de reproductie sexuala. Cine a conceput acest uluitor sistem de replicare infinita, mecanismul lui si datele exacte ale procesului, mai exact existenta ovulului si a spermatozoidului, a informatiei incifrate in molecula de ADN, pe care am comparat-o cu un impenetrabil program de computer, nu stim inca, motiv pentru care preferam sintagma Supremul Designer.

Teoria ovulului agresiv

 Se stie ca fecundarea se produce in momentul in care un spermatozoid (partea „masculina”) patrunde in interiorul unui ovul (partea „feminina”), declansand procesul de transfer al informatiei genetice cuprinse in cele doua molecule de ADN, rezultatul final fiind aparitia embrionului, a viitoarei fiinte. Acesta este miracolul, inca neexplicat, al reproductiei umane, valabil si la alte fiinte de pe Pamant, fara de care perpetuarea vietii pe Pamant n-ar fi posibila, si fara de care Terra nu ar fi decat o planeta rece si nelocuita. O teorie veche de 30 de ani incerca la vremea respectiva sa rastoarne o teorie si mai veche si acceptata de enciclopedii, conform careia ovulul ar fi o doamna pasiva care asteapta sosirea intreprinzatorului spermatozoid.

 Descrierea este insa departe de adevar – este de parere Emily Martin, care nu e biolog, ci licentiat in antropologie culturala al Universitatii Cornell, si care a studiat vreme de sapte ani, calatorind in SUA, Taiwan si China, metaforele care descriu fertilizarea, plasand teoria ei in centrul unei dezbateri despre cum miturile culturale se pot transforma in mituri stiintifice si viceversa. In 1986, Martin s-a alaturat unei echipe de cercetatori de la Johns Hopkins care studia mobilitatea spermatozoizilor in speranta descoperirii unei strategii pentru un nou gen de  anticonceptionale. S-a pornit de la un experiment simplu, si anume masurarea abilitatii spermei umane de a scapa si a se indeparta de capul unei pipete de absorbtie.

 Spre surpriza echipei, spermatozoizii s-au dovedit inotatori slabi. Capul lor se lovea dintr-o parte in alta a „tunelului”, incetinind inaintarea. „Ultimul lucru pe care ai dori sa-l faca un spermatozoid ar fi acela de a fi un foarte eficient sapator de tuneluri”, observa Martin, „si asta pentru ca atunci ar sfarsi prin a intra in primul obstacol intalnit in cale. Or, tu iti doresti ca spermatozoidul sa fie bun la ocolirea obstacolelor”. Echipa de la Johns Hopkins a dorit sa determine si modul in care sperma incearca sa-si faca drum spre ovul.

 Asa s-a observat ca ovulul nu este doamna pasiva care-l asteapta pe luptatorul neinfricat, ci faptul ca spermatozoidul este intampinat in lupta sa de moleculele de la suprafata ovulului care se agata de moleculele de pe suprafata spermatozoidului, accelerandu-i inaintarea pana in momentul in care ovulul il absoarbe. Asadar, spermatozoidul este un artist al evitarii, iar ovulul un acaparator chimic activ al spermatozoidului. Asadar, razboinicul nu cucereste reduta, ci este absorbit de ea, in mod misterios!
 Alte teorii continuau sa descrie fertilizarea ca o „victorie” a eforturilor spermatozoidului. Astfel, cercetatori de la Universitatea Wisconsin, descriau intalnirea de fecundare ca un proces de „inlantuire”: spermatozoidul produce niste filamente din proteinele moleculelor care se extind pana cand ajung la ovul, pe care il prind in plasa. Tot asa, un cercetator de la Roche Institute of Molecular Biology din Nutley, New Jersey, scria in 1987 ca ovulul de soarece produce o structura moleculara pe suprafata sa care se cupleaza cu structura complementara a spermatozoidului, ajutand astfel la contopirea lor, pe care o descria ca pe un mecanism de „lacat” si „cheie”. Numai ca el atribuia lacatul ovulului, iar cheia, spermatozoidului.

 Este vorba aici, spune Martin despre o conditionare culturala. Adica interpretarea procesului s-a datorat imaginii lor „barbatesti” despre sperma si rolul ei in fecundarea ovulului. Asadar, „razboiul fertilizarii” si-a schimbat optica, mitul „ovulului pasiv” pierzandu-si adeptii „masculini”, un alt mit capatand pregnanta: acela al „agresivitatii” ovulului, al atractiei pe care acesta o exercita asupra spermatozoidului. Ideea este, in realitate, aceea a unui dialog complementar intre cele doua componente inseparabile ale supravietuirii vietii pe Pamant.

Reproducere fara ovule?

 Sunt si incercari mai serioase, acelea care se inscriu in ceea ce se numeste „joaca de-a Dumnezeu”, in care cercetatorii incearca sa-l concureze pe Designerul Divin atunci cand cred ca pot modifica un mecanism de nepatruns, cunoscut doar de creatorul sau. Aflam dintr-o stire Agerpres ca o echipa internationala de oameni de stiinta sustine ca intr-o zi „ar putea fi posibila reproducerea fara ajutorul ovulelor”! Descoperirea, publicata in Nature Communications, ar putea face ca, in viitorul indepartat, „femeile sa fie eliminate din procesul conceperii copiilor”, se sustine.

 Oamenii de stiinta de la Universitatea Bath din Marea Britanie, de la Universitatea Regensburg si de la Institutul Fraunhofer de Toxicologie si Medicina Experimentala din Germania au pornit de la un ovul nefertilizat de soarece si au folosit substante chimice pentru a-l „pacali” sa devina un pseudo-embrion. Specialistii cred ca „daca injectarea de spermatozoizi intr-un pseudo-embrion poate duce la nasterea de pui sanatosi, in viitor ar fi posibil sa fie obtinute rezultate similare in cazul oamenilor, prin folosirea de celule care nu sunt ovule in procesul reproductiei”(?!?). Dar, dincolo de grozavia acestei cercetari bizare, de ce se incearca asemenea experimente?  Aflam ca „scopul oamenilor de stiinta este sa inteleaga mecanismul exact al fertilizarii deoarece inca planeaza un mister legat de ceea ce se intampla cand un spermatozoid ia contact cu un ovul”.

 E de inteles, dar probabil, exista si o „joaca de-a Dumnezeu” cu scopuri ascunse. Dr. Tony Perry, unul dintre oamenii de stiinta care au participat la studiu, a declarat ca „exista posibilitatea ca in viitor celulele obisnuite din corp sa fie combinate cu un spermatozoid pentru a forma un embrion”; cu alte cuvinte, doi oameni ar putea avea un copil chiar daca unul doneaza o celula obisnuita, iar celalalt un spermatozoid, sau „ca un om sa aiba propriul copil folosindu-si propriile celule si spermatozoid – copilul fiind mai mult un geaman non-identic decat o clona”! Scenarii speculative si fanteziste, dar retinem totusi ca la asemenea grozavii se lucreaza!

GEORGE CUSNARENCU