Un nume de legenda, Tiziano

duminic„, 19 octombrie 2014

 Si între marii maestri ai picturii universale se manifesta ceea ce oamenii de rând numesc cu respect „fair-play”. Corectitudinea si onestitatea cu care recunosti meritele altcuiva sunt însusiri ale unor caractere distinse. Ei bine, între „concurentii” nedeclarati ai pic-turii a circulat ideea ca pentru colosi precum Velázquez, Rubens, Caravaggio, Rembrandt, Tiziano Vecellio (1490-1576) a fost un fel mit, iar opera sa o lectie inestimabila. Mai târziu, maestri precum Watteau, Goya si Poussin îi dezvolta cromatica exceptionala. Iar în secolul al XIX-lea, veacul înnoirilor ireversibile ale artelor vizuale, idoli precum Manet si Delacroix îi vor aduce omagii lui Tiziano pentru stilul nemuritor pe care l-a creat.

 Nume de vârf a Scolii venetiene, Tiziano si-a petrecut o parte din adolescenta urmând îndemnurile tatalui sau de a se dedica artei mozaicului. Dar, atras mai mult de pictura, ajunge în atelierul lui Gentile Bellini. Însa talentul nativ al ucenicului îl determina sa fuga de stilul si tehnicile lui Gentile si sa se „refugieze” în atelierul fratelui, Giovanni Bellini. Acesta este coplesit de maiestria tânarului elev, îl lauda pretutindeni si la 21 de ani Tiziano primeste comenzi importante pentru fresce bisericesti. Iar în cele din urma, cardinalul Pietro Bembo vrea sa-l „aclimatizeze” cu mediul cultural al Cetatii Eterne. Dar, oricât de tânar ar fi fost viitorul mare maestru, gândirea sa a fost suficient de matura pentru a-si lega definitiv numele de Venetia. Si asa a ajuns, la numai 25 de ani, „Pictor al Republicii Serenissime Venetia”, în locul maestrului care l-a remarcat, Giovanni Bellini. Era anul 1526.

 Peste doar patru ani, un alt eveniment important din viata acestui pictor de legenda îl va propulsa pe culmile gloriei si prosperitatii. Venirea la putere a lui Carol Quintul va fi o binefacere pentru geniul venetian, caci timp de aproape un sfert de secol va fi protejatul regelui, care era fascinat de talentul italianului nascut în muntii Dolomiti, la Pieve di Cadore. O povestire preluata de cronicari demonstreaza respectul suveranului pentru cel care i-a pictat portretul, pozându-i timp de mai multe sedinte. La un moment dat, lui Tiziano îi scapa pensula, iar monarhul se apleaca înaintea lui si o ridica. Se cunosc si cuvintele cu care Carol Quintul si-a însotit gestul: „Maestrul Tiziano servit de un rege, nu este deloc o exagerare, caci noi avem mai multe principate, dar un singur Tiziano...” Aceleasi cuvinte magulitoare ar fi trebuit sa le spuna si Napoleon Bonaparte pictorului sau de casa, Louis David, dar împaratul cu tricorn nu le-a spus.

 Tiziano si-a dedicat o buna parte din opera frumusetii si senzualitatii femeii. O capodopera universala în acest sens este faimoasa „Venus din Urbino”, inspirata dupa pânza prietenului sau, Giorgione, „Venus dormind”. Maestrul avea 48 de ani când a realizat aceasta pânza comandata de ducele de Urbino (Guidobaldo della Rovere). Liniile trupului diafan al zeitei este întins pe un pat, în interior (la Giorgione este în exterior), cu mâna stânga acoperindu-si zona intima. Capodopera a fost catalogata drept „cea mai obscena scena a lumii” de catre Mark Twain, însa pânza avea sa faca istorie prin lucrarea „Olympia” a lui Édouard Manet (1863). Astazi, „Venus din Urbino” poate fi admirata la Galleria degli Uffizi, Florenta.

PAUL IOAN