Luna va disparea de pe bolta cereasca

miercuri, 31 mai 2006
 Daca, privind Luna cu regularitate, aveti sentimentul ca ea pare tot mai mica, seara de seara, aflati ca acest fapt se petrece nu doar in mintea dumneavoastra, ci si in realitate! Fenomenul a fost de altfel deja confirmat de astronomii elvetieni de la Observatorul Cantonal din Zürich, care au efectuat o serie de masuratori sub conducerea dr. Alfred Zeeiman.

"Daca in primii ani ai deceniului sapte, atunci cand au inceput proiectele americane de cucerire a Lunii, astrul noptii avea un diametru estimat la circa 3888 km, astazi, dupa aproape patru decenii, acesta nu depaseste 3700 km! Scaderea este considerabila, caci in acest ritm, in câteva sute de ani, Luna va disparea de pe bolta cereasca! Dar efectele se vor manifesta mult mai devreme, prin maree devastatoare, ce se vor transforma cu timpul in veritabile valuri tsunami! Topirea gheturilor polare va fi accentuata, ducând la cresterea alarmanta a nivelului oceanului planetar, in vreme ce succesiunea obisnuita a zilelor si a noptilor va disparea total, urmând sa existe doar o zi de sase luni si o noapte la fel de lunga, ca in regiunile polare!", a avertizat specialistul elvetian.

Desi NASA a confirmat observatiile astronomilor din Tara Cantoanelor, nici un oficial al Agentiei Spatiale Americane nu s-a incumetat sa dea o explicatie pentru aceasta anomalie. Se vehiculeaza ideea ca expeditiile americane "Apollo" ar fi destabilizat rocile de la suprafata selenara, in Marea Linistii, iar acest fapt, coroborat cu gravitatia aproape nula de pe satelitul natural al Terrei a determinat o reactie in lant de ridicare a unor uriasi nori de praf si disiparea lor in spatiu.

NASA a catalogat aceasta ipoteza drept "puerila", admitând ca mai curând poate fi vorba despre un impact al Lunii cu un meteorit de proportii considerabile, care a dus efectiv la "ciobirea" serioasa a astrului noptii. Interesant este faptul ca cea din urma ipoteza este impartasita chiar si de unii oameni ai Bisericii, care vad in ea o materializare a profetiilor biblice ce vorbeau despre "Luna care va cadea de pe cer, cu putin timp inainte de sfârsitul lumii!". Cat timp ne mai desparte de aceasta presupusa "apocalipsa cosmica", ramâne insa de vazut...