Copilul cu traumatism cranio-cerebral si familia

vineri, 06 septembrie 2013

 Este evident ca orice boala, oricat de "usoara", de neglijabila ni s-ar parea, reprezinta nu doar o sursa de suferinta trupeasca a victimei, ci si o cauza importanta, de prima marime, a stresului psiho-afectiv, a instalarii (nu de putine ori, pe un plan cel putin la fel de marcant ca si cel al maladiei "de baza") unor probleme ce tin de psihicul individual, cu depresii, caderi drastice ale moralului, renuntarea la lupta pentru sanatate si asa mai departe. Iar cand vorbim despre copii bolnavi si mai ales despre afectiuni care nu stim cum si cand si in special daca se vor putea vindeca, lucrurile devin extrem de dramatice. Iata de ce, in orice inprejurare ce pune in joc sanatatea, insa in special in cazul copiilor, familia are un rol esential in calea spre vindecare.

Loveste pe neasteptate (?)

 Ne vom referi mai jos la una dintre cele mai dramatice afectiuni, cu consecinte imediate si de durata, reprezentata de traumatismul cranio-cerebral, prin care se intelege atat comotia, cat si contuzia sau compresia cerebrala. Cauzele producerii acesteia sunt multiple, in mod cert involuntare, dar cu toate acestea frecvente, iar dintre ele mentionam accidentele de joaca sau rutiere, violente in familie (din pacate, vedem tot mai numeroase cazuri de tati si mame care isi maltrateaza cu salbaticie copiii), dar si in scoala (intre elevi, insa si din partea unor cadre didactice), caderi de la inaltime, raniri ale copilului nesupravegheat etc. Tulburarile psihice si organice sunt foarte complexe si pe drept cuvant alarmeaza familia, care se vede pusa in fata unor simptome de mare gravitate: de la somnolenta, febra, varsaturi, agitatie psihica, pana la respiratie neregulata, tahicardie, stare de confuzie, sangerari ale zonei craniene si chiar coma.

Consecintele pot fi majore

 La toate cele mentionate mai sus se asociaza consecintele de lunga durata (posttraumatice), care se pot intinde nu doar pe zile, ci si pe luni ori ani de zile si care au un caracter diferentiat, in functie de gravitatea traumatismului, varsta copilului si echipamentul ereditar al acestuia. Aici este vorba despre hipertensiune intracraniana, stari confuzionale care pot avansa pana la delir acut, dezorientare spatio-temporala, cerebrastenie posttraumatica (dureri de cap, ameteli, tulburari ale somnului, senzatie de slabiciune fizica puternica, atentie diminuata, tulburari vegetative, iritabilitate si agresivitate, stari depresive, hiperemotivitate). In situatii mai rare pot aparea epilepsia posttraumatica (ceea ce se numeste forma jacksoniana), deteriorarea mintala, nevroze sau psihoze, ultimele doua reprezentand sechele psihiatrice. Prin urmare, o gama extrem de vasta de probleme si niciuna dintre ele de natura a linisti cumva familia micului pacient.

Ce pot face parintii?

 Fiecare copil accidentat, cu urmari potentiale dintre cele precizate mai sus, isi are istoricul, evolutia si destinul proprii, insa nu este mai putin adevarat ca o importanta contributie la evolutia bolii si la sansele de vindecare o va avea familia acestuia. Parintii micului accidentat pot proceda corect, in spiritul recomandarilor medicilor, dar exista si situatii neadecvate, nefavorabile, uneori chiar nefericite la care ne vom referi in continuare. Atitudinile cu eficacitate majora ale familiei ar fi: l sa duca copilul la medicul de specialitate imediat dupa accident, indiferent cat de simple ori grave ar parea simptomele; l sa aiba incredere in actul medical si rabdare; l sa nu forteze vindecarea folosindu-se de practici auzite ocazional in diverse medii; l sa nu forteze copilul traumatizat dincolo de puterile lui fizice si psihice; l sa nu-l considere definitiv vindecat pe copil, odata cu externarea acestuia din spital ori cu incetarea tratamentului; l sa accepte ideea (evident, nedorita de nimeni) ca, eventual, micul accidentat se poate intampla sa ramana marcat un timp mai mult ori mai putin indelungat, de consecintele traumatismului cranio-cerebral caruia i-a cazut victima.

*

 Poate ca sugestiile de mai sus par banale, sfaturi "de duzina" pe care oricine e in stare sa le ofere. Nu e deloc asa, deoarece si parintii, nu doar copilul accidentat, pot avea reactii absolut imprevizibile si anormale in asemenea imprejurari. Pentru o impresie-soc, daca vreti, relatam foarte pe scurt un caz autentic suta la suta petrecut intr-un sat de langa Bucuresti cu cativa ani in urma. Tragedia a inceput prin caderea unui copil de 8 ani de pe acoperisul casei, in urma caruia a suferit o comotie puternica si numai o minune a facut sa scape viu. Parintii insa nu au acceptat ideea ca baietelul lor a ramas cu un deficit mintal grav, l-au considerat... posedat de demoni si l-au supus la aceleasi activitati scolare si gospodaresti ca inainte de accident. Boala insa a evoluat rapid, copilul a devenit foarte labil emotional, cu tulburari psihice, iar dupa 3 ani, intr-un moment de deruta emotionala, si-a pus capat zilelor. Comentariile, credem, sunt de prisos...

ADRIAN-NICOLAE POPESCU