24 Mar 2017
Categorii
Prima pagina
SPECTACOLUL CUNOASTERII
ISTORII UITATE
PARANORMAL
FEMINA CLUB
STAREA DE VEGHE
TERRA X
MINUNI ALE LUMII
CONSULTATII FARA PLATA
TERAPII COMPLEMENTARE
BLITZ
HOROSCOP
ASTAZI IN ISTORIE
VERIFICATI-VA CUNOSTINTELE
FORUM
STIRI
BILETE DE AVION
PROGRAM TV
FELICITARI
VREMEA
PROGRAM CINEMA
MAGAZIN .RO
DESPRE NOI
CONTACT
User Menu
Avem 15 vizitatori online

Sosirea extraterestrilor si comertul mondial

Imprimare E-mail
joi, 17 ianuarie 2013

 Intr-un articol, publicat in decembrie 2011, comentatorul Marco Rabinowitz de la institutia de analize economice Benzinga, isi punea problema cum ar afecta comertul mondial stirea sosirii pe Pamant a unei civilizatii extraterestre. Contactele cu extraterestri intereseaza tot mai multa lume. Ceea ce majoritatea oamenilor considera inainte ca o pura fantezie, fascineaza azi tot mai mult. Astronomii anunta frecvent descoperirea unor planete care ar putea semana cu Pamantul, situate in ambiante care permit evolutia vietii si poate chiar a unor civilizatii. Una dintre aceste planete este, de pilda, cea numita Kepler 22-b, aflata la 600 ani-lumina de noi.

Deocamdata entuziastii proiectelor SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) sunt convinsi ca cea mai buna metoda de a descoperi o civilizatie extraterestra este prin semnale radio. Unul dintre cei mai proeminenti promotori ai acestui punct de vedere, Seth Shostak, este convins ca in viitorii 20 de ani vom avea dovada existentei unei astfel de civilizatii.

Rabinowitz aminteste ca economistul Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel, comenta recent ca o stire (falsa) privind o iminenta invazie extraterestra ar stimula economia mondiala. In acest context, autorul se intreaba care ar fi totusi reactia reala a publicului la un asemenea eveniment, in particular, care ar fi efectele anuntului asupra pietelor financiare si asupra economiei mondiale. Ar ajuta la iesirea din criza sau, dimpotriva, ar duce la o panica generala, insotita de o prabusire a legii si ordinii?

Scenarii fara inteligenta

In timp ce, probabil, descoperirea unor semnale radio inteligente, venite de pe o alta planeta, ar fi primita, mai mult sau mai putin, cu scepticism si apatie, aparitia unor nepamanteni, in carne si oase, ar fi dificil de ignorat. Rezultatele sunt greu previzibile, dar autorul nostru isi propune sa examineze trei scenarii din multele posibile: (1) o invazie de tipul "Razboiul lumilor" sau "Independence Day", in care invadatorii ar dori sa ne cucereasca intr-o maniera ostila, (2) sosirea unei inteligente superioare, care ar dori sa franeze conflictele umane, facandu-si cunoscuta prezenta, dar ramanand in ceruri, fara a interfera nemijlocit cu oamenii, oarecum ca in faimosul roman al lui Arhur C. Clarke "Sfarsitul copilariei", (3) sosirea unei rase foarte dezvoltata, vorbareata si semi-binevoitoare, care ar innabusi conflictele globale, impunandu-si propriile cai, credinte si obiceiuri asupra omenirii, cam asa cum au procedat conchistadorii cucerind America.

In primul caz, daca niste extraterestri au fost in stare sa realizeze zboruri interstelare, este foarte probabil ca ei vor fi suficient de intelepti sa nu utilizeze metode violente pentru a-si atinge obiectivele. Departe de a cobori cu tancuri futuristice ori cu roboti, ei vor detine desigur mijloace mult mai sofisticate pentru a extermina omenirea de pe Pamant, fara a afecta celelalte vietati, ori structuri utilizabile de pe planeta, de pilda cu un virus bine ales si tehnici de "terraforming" pentru a adapta locul nevoilor lor. Desigur, avand in vedere spaimele fanilor SF (si chiar ale lui Stephen Hawking), nu este imposibil ca invadatorii sa se manifeste totusi
intr-un mod violent.

Imaginati-va - scrie Rabinowitz - cum ar fi sa va sculati dimineata, sa deschideti calculatorul la pagina de stiri si sa vedeti titluri precum "Invazie extraterestra", "Nu suntem singuri in Univers", "Parisul distrus intr-o jumatate de ora", "Arata ca niste soparle de trei metri", "Bombe nucleare aruncate in Europa, Asia, Africa" s.a.m.d. Intr-o situatie ca aceasta desigur pietele se vor prabusi, cu conditia sa mai subziste...

Dincolo de toate consideratiile economice, intr-un astfel de scenariu, principalul obiectiv va fi supravietuirea speciei umane. Daca extraterestri ar fi suficient de intelepti, ei ar distruge, chiar inainte de inceperea invaziei lor, sistemele electronice si de telecomunicatii de pe toata suprafata Pamantului. Va fi prea tarziu pentru cei care vor dori sa vada ce se intampla cu preturile actiunilor. Calculatoarele nu vor lucra, telefoanele vor fi mute, bursele nu vor mai exista.

Desigur, poate monezile de aur sau de argint pe care le-ati pus de-o parte din timp va vor ajuta, dar numai un timp. Fata de o rasa inteligenta, capabila de zboruri cosmice omenirea are sanse mici sa angajeze o lupta decenta. Ziua in care o rasa ostila de extraterestri ar sosi sa cucereasca Pamantul si sa nimiceasca omenirea ar fi, cel mai probabil, una foarte proasta pentru piete. N-am avea nici macar sansa sa vedem cum indicatorul industrial Dow Jones si altii asemanatori se prabusesc la zero. Nici vorba de stimularea economiei mondiale, asa cum credea Krugman, in schimb ne putem astepta la o panica generalizata si la destramarea legii si a ordinii, ceea ce inseamna sfarsitul comertului si al pietelor.

O carte si mai multe raspunsuri

Al doilea scenariu este cel de tipul "Sfarsitul copilariei". In celebrul roman cu acest titlu, o rasa avansata de extraterestri pasnici, numiti "Overlords", vin pe Pamant pentru a conduce omenirea spre o era de aur a pacii, prosperitatii si al progresului spiritual. Ei insisi nu se arata, ramanand in navele lor care plutesc pe cer.

Dupa opinia lui Rabinowitz, o astfel de situatie ar fi excelenta pentru a cumpara, intrucat in primul moment imaginea uriaselor nave ar ingrozi lumea. In masura in care, in acest scenariu, pietele ar mai ramane deschise, cel mai probabil comertul s-ar diminua drastic de teama extraterestrilor. Pietele ar fi si ele derutate ceea ce ar constitui un prilej excelent pentru achizitii in viziunea analistului economic. Apoi insa, dupa ce lucrurile s-ar linisti si lumea s-ar convinge de intentiile pasnice ale veneticilor, lucrurile ar reveni treptat la normal. Din pacate, daca urmam firul romanului, venirea vizitatorilor ar avea ca efect oprirea inovatiilor si a creativitatii omenesti, ceea ce va duce la stagnarea pietii si eventual la o noua scadere a ei. Investitorul care a cumparat in prima faza ar trebui sa gaseasca repede momentul potrivit in mijlocul prosperitatii nou instalate pentru a vinde in castig.

Desigur, daca am urma strict firul romanului "Sfarsitul copilariei", aceste castiguri nu ar dura foarte mult. De ce? Rabinowitz ii sfatuieste pe curiosi sa caute raspunsul in roman.

Pentru cititorii nostri, in rezumat, dupa saizeci de ani de expectativa, "overlorzii", care efectueaza experimente genetice asupra omenirii, incep sa izoleze de parinti, pe un continent anume, toti nou-nascutii. Acestia au si puteri spirituale sporite si conectati mintal intre ei formeaza o "superminte" fiind haraziti sa se integreze, in perspectiva, cu o vasta inteligenta cosmica numita "Overmind", care e stapana "overlorzilor", fiind apoi absorbiti de aceasta. Iar restul omenirii urmeaza sa dispara.

Conflictele pamantenilor "sugrumate" de extraterestri

Al treilea scenariu este cel al unor "conchistadori". In timp ce omenirea este impotmolita in conflictele sale interne, sosirea unor extraterestri ar pune, probabil, aceste conflicte intr-o perspectiva cosmica. Am intelege ca, vazute din Univers, conflictele noastre raman minuscule. In aceste conditii, o rasa umanoida mult evoluata fata de noi, daca ar sosi pentru a termina conflictele globale curente, impunand omenirii modalitatile, caile si obiceiurile lor, este posibil ca pietele sa raspunda pozitiv, indata ce va deveni clar ca tranzactiile comerciale pot continua si extraterestrii nu constituie o amenintare pentru omenire. Multi oameni vor saluta chiar acest imperialism extraterestru binevoitor, comparandu-l cu situatia dinainte. Intreprinzatorii vor vedea in vizitatori o posibila sursa de venituri sau de resurse. S-ar putea sa asistam la un transfer de tehnologii; poate va reveni optimismul investitorilor privind pietele; omenirea insasi ar putea ajunge la o evolutie spirituala care sa restabileasca echilibrul in piete.

La ora actuala, pentru a face o economie sa functioneze cum trebuie, este necesara impunerea legii si a ordinii. Sosirea unei inteligente superioare ar putea determina unii indivizi sa actioneze mai etic si mai eficient. O civilizatie avansata, binevoitoare, ar putea elabora chiar mecanisme care sa ne asigure o securitate economica de lunga perspectiva, ceva ce lipseste la ora actuala economiei globale. Sentimentul securitatii, al certitudinii, al faptului ca suntem ghidati, poate impulsiona semnificativ pietele. Pe de alta parte insa, ne putem astepta si la raspandirea disperarii si/sau a isteriei in masa, pe masura ce omenirea va deveni constienta ca nu este unica in Univers. Consecutiv, criza previzibila a religiilor consacrate ar putea avea ca efect o scadere a moralitatii.

Oricum ar fi, daca extraterestrii ar veni si ar impune omenirii metodele, credintele si obiceiurile lor este foarte posibil ca bursele, asa cum sunt ele azi, cu tranzactionarea actiunilor de la diferite firme, sa dispara. Anumite sectoare ale economiei vor inceta sa mai existe, altele se vor dezvolta; noua perspectiva asupra Universului poate schimba maniera in care oamenii cumpara sau vand anumite produse si servicii. Este greu de spus daca va fi mai bine sau mai rau.

Interesant ca nici Shostak, nici Krugman, nici Rabinowitz nu si-au pus problema ce ar fi daca diferenta dintre vizitatori si noi ar fi - sa zicem - ca cea dintre la noi si furnici, o diferenta foarte plauzibila la scara cosmica si care exclude aproape orice dialog. Si ce ar fi daca am afla ca acesti vizitatori sunt deja, discret, de foarte mult timp, in preajma noastra?

DAN D. FARCAS

 
< < articolul precedent   articolul urmator > >

Cauta in arhiva magazin.ro
ABONAMENTE LA REVISTA MAGAZIN

Cititorii fideli ai revistei noastre au la dispozitie articolele cele mai interesante direct online, in aceasta pagina de internet. Exista, insa, si o alta categorie de cititori fideli care prefera editiile tiparite, prin care noi incercam sa ajungem in toate colturile tarii. Pentru acestia exista optiunea abonamentului, una dintre cele mai sigure si mai facile metode de a intra, saptamanal, in posesia revistei MAGAZIN.

Nu ezitati sa va abonati!

Abonamentul se poate face fie direct la redactie (pentru aceasta trebuie sa completati mandatul postal pe care il obtineti de la orice Oficiu Postal dupa modelul reprodus mai jos, achitand pentru: 1 luna 6,00 lei; 2 luni 12,00 lei; 3 luni 18,00 lei; 4 luni 24,00 lei; 5 luni 30,00 lei; 6 luni 36,00 lei), fie prin Oficiile Postale (Revista Magazin figurand la pozitia 19355 din Catalogul Publicatiilor).

CONTACT

Telefon:
021. 317. 89. 65
021. 317. 89. 66

GSM
0722. 625. 622
 
Fax
021.317. 89.65
 
Email:

Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.

Incercam astfel sa nu ii dezamagim in nici un fel pe cititorii nostri, o preocupare de la care nu am abdicat niciodata, pe parcursul ultimelor decenii.

Aboneaza-te la newsletter
Email:

Subscribe Unsubscribe
Sondaj
Cele mai noi articole
» Sfidarea robotilor: oamenii sa devina cyborgi!
» Gloriosul William al Angliei
» Revista RUFOR (1994-1996)
» Lifting natural
» Supa de spanac
» Mafioti fara frontiere
» Schitul Pietreni
» Nudul ca vocatie
» Paradisul cormoranilor pescari
» Prematurii si riscul pentru sanatatea lor viitoare
» Spuneti adio oboselii!
» Eseuri despre „facerea” literaturii
» Kurt Russell – triumful modestiei
» Horoscopul saptamanii: 20-26 martie 2017
» 16 martie 1815 – Printul Willem devine rege al olandezilor
» Tema: „PRINTI SI PRINTESE”
» Ce s-ar intampla daca am ramane 24 de ore fara Internet?
» Terorism „rosu” japonez
» Exista o baza secreta OZN in Lacul Vidraru?
» Ten de star
Cele mai populare articole...
» Adevarul despre pasiunile erotice ale Mariei-Tereza
» Calciul si magneziul - vitale pentru sanatate
» Tiroida, o glanda mica, probleme mari
» Sfaturile bioterapeutei Djuna
» Ce a ascuns Charles Darwin?
» Luna va disparea de pe bolta cereasca
» Haremul - inchisoarea femeilor favorite (2)
» Bolile se vor auto-vindeca
» Hernia de disc, o boala la moda
» Pe Marte exista viata!
» Haremul - inchisoarea femeilor favorite
» In Peru exista un loc miraculos, unic in lume: Lacul care aduce copii
» 3 pozitii de relaxare
» Viciul care duce la buna-dispozitie
» Iuda intr-un manuscris controversat
» Miracolul lumii invizibile: Lumea dupa Nilsson
» Psoriazisul, vindecat de pesti!
» "Teapa" gripei aviare
» O rapire OZN in Florida
» Corp ceresc condamnat la moarte


Arhiva: » 1 » 2 » 3 » 4 » 5 » 6 » 7 » 8 » 9