Sa moara si capra irakianului!

Despre preocuparile marilor puteri vizand folosirea capacitatilor extrasenzoriale, precum telekinezia sau telepatia in scopuri militare s-a vorbit mult in ultimii ani, mai ales dupa incheierea Razboiului Rece, dar nu se stie mai nimic, informatiile fiind extrem de bine pazite. Chiar si asa, din declaratiile martorilor care ar fi participat la asemenea experimente secrete, se stie ca atat americanii cat si sovieticii au derulat cercetari privind folosirea mintii umane pe post de arma letala. Acesta este de altfel si subiectul unuia dintre cele mai controversate filme realizate in ultimul an, „The Men Who Stare at Goats”, prezentat pe ecranele romanesti ca „Omul care se holba la capre”.

Armata Noului Pamant si Pentagonul

 Filmul, o comedie neagra absolut ametitoare, a fost realizat dupa cartea autorului american Jon Ronson, care sustine ca ar fi desfasurat personal investigatii privind incercarile Pentagonului de a folosi puterile paranormale ale unor oameni, in razboiul din Irak, si deci ca lucrarea sa este mai mult un documentar decat o fictiune. Personajul lui Ronson – de fapt un alter-ego al autorului, este reporterul Bob Wilton (jucat de Ewan McGregor), care primeste sarcina de a-l intervieva pe un anume Gus Lacey, un individ cam dubios, care pretinde ca ar avea insusiri supranaturale si pe care ziaristul nu pierde ocazia de a-l lua peste picior.

Doar ca peste nu multa vreme, ajungand in Irak, tot in scop profesional, Wilton il intalneste pe un membru al fortelor speciale, Lyn Cassady (George Clooney), care ii dezvaluie ca face parte dintr-o unitate care antreneaza „spioni psi” – asa-numitii „Razboinici Jedi”, pentru a dezvolta o serie intreaga de abilitati parapsihologice, precum invizibilitatea, vederea la distanta, mersul prin pereti, intuitia. Cel ce a avut ideea infiintarii acestei unitati, Bill Django (Jeff Bridges, in forma de zile mari) a calatorit, in anii ’70, prin America, explorand miscarile New Age si punand bazele unei „Armate a Noului Pamant”. In anii ’80, doi dintre cei mai buni ucenici ai lui Django, Lyn Cassady si Larry Hooper (Kevin Spacey) doresc sa implementeze filosofia Armatei la nivelul Pentagonului. Doar ca primul pune accentul pe partea pozitiva a invataturilor, cel de-al doilea pe latura lor intunecata...

Cum sa opresti inima unui tap de la distanta

Aflati in Irak, reporterul Wilton si Lyn Cassady sunt capturati de o banda de teroristi si reusesc sa scape, dar se trezesc in mijlocul desertului, fara nici un sprijin. Lyn ii dezvaluie noului sau prieten taina care-l framanta de ani de zile: in timpul antrenamentelor psi la care a fost supus, i s-a cerut sa opreasca inima unui tap prin forta gandului. Desi a incercat sa se opuna, a fost obligat sa o faca si a reusit. Socat, el si-a pierdut puterile paranormale si ulterior avea sa paraseasca si Armata Noului Pamant, considerand ca aceasta si-a incalcat principiile umaniste.

Salvati, dupa cateva zile petrecute in desert, cei doi vor fi trimisi la recuperare, intr-o tabara controlata de o firma particulara, angajata in experimente psi, care face experiente malefice pe o turma de capre si pe cativa civili irakieni. Spre uimirea lui Lyn, firma este condusa de vechiul sau rival, Hooper, si printre angajati se afla si Django, acum deprimat si alcoolic. Dar Cassady reuseste sa-l convinga pe Django sa plece impreuna si, dupa ce pun LSD in apa si hrana soldatilor din baza, elibereaza caprele si localnicii si pleaca, la bordul unui elicopter, nu inainte de a-i incredinta reporterului misiunea de a face publice aventurile lor. Finalul merita vazut, pentru ca, pe de o parte prezinta intr-o nota serioasa o povestire ce pare fantastica, pe de alta reprezinta o mostra de umor negru absolut delicioasa.

Binele triumfa. E doar un film!

Pana si cei ce au privit avertismentul de la inceputul filmului „ceea ce veti vedea contine mai mult adevar decat v-ati putea imagina” cu o ironie superioara, au fost nevoiti sa accepte ca, dincolo de subiect, avem de-a face cu o productie excelenta. Distributia de exceptie face toti banii: Clooney, care improvizeaza cu umor si imaginatie, este fermecator, chiar si cu mustata inspicata; personajul lui Bridges, dezabuzat si vesnic „intre doua lumi” pare fratele geaman al lui Jeff Lebowski iar Kevin Spacey dovedeste o data in plus ca rolurile negative ii vin manusa si reflecta perfect egocentrismul sau din viata reala. Singurul care face nota discordanta, in aceasta galerie de asi, este McGregor, dar criticii incuviinteaza ca si personajul sau, reporterul Wilton, este „plat” si ca prea multe din el nu avea ce sa scoata nici Lawrence Oliver!

Desigur, se poate spune ca filmul regizorului Grant Heslov, desi pune pe tapet o problema „tabu” – folosirea, de catre Pentagon, a unor arme neconventionale, de tip parapsihologic, o face in registru comic, ca pentru a da spectatorului senzatia ca „ce vede nu-i adevarat”, iar avertismentul de la inceput este facut spre a-l pacali si mai bine... Intr-un anumit sens, filmul pare o rescriere a istoriei in care valorile traditionale americane prevaleaza. Americanii nu tortureaza si nu ucid prizonierii iar cei care totusi o fac sunt niste psihopati care doar pateaza uniforma si onoarea US Army. Si in final, Binele triumfa. Din pacate, doar pe ecran...

GABRIEL TUDOR