Cateva povesti nemuritoare cu biografii legendare

Totul pe lumea asta are o poveste; orice obiect, orice actiune, orice fenomen „spune” ceva, tot la fel cum fiecare om are o biografie unica si irepetabila. Raspândit in toata lumea, faimosul whisky inca nu-si cunoaste parintii adevarati. Cert este ca arta distilarii se cunostea in Egiptul antic. Dar gâlceava britanica porneste de la Sf. Patrick – patronul Irlandei, nascut in Scotia, pare-se – care ar fi importat metoda de preparare a licorii aducatoare de vertij, potrivit unei legende. Scotienii pun pe masa un document in 1494 care reglementa distilarea maltului. Replica irlandeza vine cu citate din acelasi secol, unde se evoca o bautura distilata din cereale si aromatizata cu ierburi salbatice.

„Apa-vietii” (in galeza) – uisce beatha – avea pesemne numele prea greu de pronuntat dupa o dusca zdravana, asa ca a ajuns la uisge, apoi la uisky. Suna chiar... româneste! In 1609, distileria Old Bushmills (Irlanda de Nord) elibereaza prima licenta oficiala, iar dupa descoperirea Americii whisky-ul irlandez triumfa. In 1853 insa scotianul Andrew Usher amesteca alcool de cereale cu o aroma puternica de malt si gata scotch-ul! De la inceputul secolului trecut, suprematia scotiana nu a mai fost pusa in discutie, astfel ca, azi, nume ca John Walker, George Ballantine, James Chivas sunt cunoscute – hm! – de tot românul.

Cartea postala – „agent” de contraspionaj

   Austriecii au inventat cartea postala in 1869, ca bun mijloc de control asupra circulatiei informatiilor militare. Un an mai târziu, Franta prelua ideea. Locuitorii Strasbourgului ocupat comunicau afara prin carti postale furnizate de Crucea Rosie si timbrate de ocupantii prusaci. In 1873, se stabileste un pret mai mic decât pentru scrisoarea inchisa si inca mai redus pentru mesajele de cel mult cinci cuvinte. Sapte milioane de exemplare se scoteau saptamânal in Franta, iar in „epoca de aur” (1900-1920), pe lânga miile de editori, pâna si farmacistii ori vânzatorii de tutun produceau carti postale. Nu era vorba despre o simpla imagine placuta vederii, ci se trasmiteau astfel informatii despre evenimente. Presa ilustrata a ingenuncheat insa aceasta dominatie, iar in prezent piata a cazut cu 75% fata de cea din urma cu un deceniu. Traim in epoca e-mailului, nu?

Bar B.Q. cu arome antice

 Principiul a ceea ce se cheama azi barbecue s-ar fi nascut in ziua când omul a fost ispitit definitiv de savoarea carnii perpelite la flacara. Cine stie cu câte mii de ani in urma! Totusi, cuvântul cu pricina a aparut târziu, prin 1913 si vine din engleza, care l-ar fi preluat din spaniolul barbacoa. Termen inca mai indepartat, tocmai din Haiti, unde se refera la o carne usurel tare. Alti specialisti (in lingvistica si in arta culinara, presupunem)  sustin ca termenul ar desemna – tot in spaniola – ramura verde pe care era fripta carnea. Pasarea, vita sau pestele, impodobite cu „barba cu coada”, ofera o explicatie mai fantezista. Dar, cum nu era de ajuns, americanii trag si ei spuza pe friptura lor, zicând ca un fermier pe nume Bernard Quayle ar fi organizat petreceri fastuoase, cu multa carne fripta in aer liber, obicei foarte raspândit ulterior sub un nume care prelua initialele „inventatorului”sau: Bar B.Q. In 1952, la otelaria Weber din Chicago s-a fabricat primul gratar barbecue. Astazi, circa 80% din americani se folosesc de asa ceva; semn ca n-o duc prea rau, dupa cât se pare.

Nu uitati carbogazosul deschis

 Din moment ce apa de izvor, apa minerala carbogazoasa ne este servita de insasi mama-natura, omul a folosit-o din vremuri stravechi. In cantitati din ce in ce mai mari, dupa descoperirea virtutilor sale terapeutice: romanii apreciau aceste calitati, iar nobilimea medievala mergea chiar la izvoarele propriu-zise, pentru cure. In 1605, Henric IV a numit un supraintendent al apelor minerale in Franta, iar comertul a devenit atât de profitabil, incât au aparut si fraudele. La 1755, se nota ca in unele orase se vindea apa obisnuita in care fusesera dizolvate saruri, sub numele, devenit celebru, de Vichy. Apele minerale au intrat cu mare succes in supermarketuri, iar de câtiva ani producatorii mizeaza pe o noua „moda” in domeniu, destul de insolita: marimea bulelor din apele carbogazoase; numarul, dar si dimensiunea conteaza. Totodata, conteaza si cine ce bea. De pilda, Papa Benedict XIV prefera la Vatican apa Active 02 de Adelholzener, imbuteliata de o societate care apartine surorilor de caritate din Saint-Vincent-de-Paul. Izvorul spune ca ar fi fost descoperit acum 1700 de ani, de legionarul roman Primus, cel care avea sa fie canonizat si care a vindecat multi bolnavi cu ajutorul apei respective.

Americanii erau nemti din Franta

 Pokerul: un mit american, care provine din Europa. Cuvântul deriva din poque, numele francez pentru Pochspiel sau Pochen, joc de carti practicat in Germania secolului al XV-lea. Pochen inseamna „a lovi”, „a ciocani” si, prin extensie, „a paria”. O versiune a jocului se practica in Louisiana, in 1803, când Franta a vândut acest teritoriu Statelor Unite. De aici, faimoasele cazinouri flotante l-au dus in Mississippi, pokerul ajungând frecvent sa se incheie in afara saloon-urilor, cu focuri de revolver. Pe la 1900, in Dallas aparea o varianta numita Texas Hold’em, care avea sa devina prototip in SUA. Primul turneu international a avut loc intr-un cazino din Las Vegas, in 1970, iar in 1998 a aparut primul site pentru poker on line, o democratizare mondiala uluitoare. Dovada a venit in 2003, când un necunoscut s-a inscris in joc cu 39 dolari si a devenit campionul lumii, câstigând 2,5 milioane. Si, atentie, nu e o gluma: numele sau este Chris Moneymaker (in traducere, „facator de bani”). Nimic nu e intâmplator, nu-i asa?

ADRIAN-NICOLAE POPESCU