1 martie 1815 - Inceputul celor o suta de zile

Folosita pentru prima oara de contele Chabrol, in discursul de intampinare a regelui Ludovic al XVIII-lea, sintagma „cele o suta de zile” desemneaza perioada cuprinsa intre debarcarea lui Napoleon, in Franta, la 1 martie 1815, si revenirea pe tron a Bourbonilor, pe 8 iulie 1815. Dupa prima abdicare a imparatului, acesta fusese exilat in insula Elba dar urmarea cu sufletul la gura desfasurarea evenimentelor din Franta.

Aici, restauratia Bourbonilor nemultumea tot mai mult masele, pentru ca acestia, vorba unui celebru scriitor, „nu au uitat nimic si nu au invatat nimic”; in atari conditii, Napoleon a actionat, potrivit firii sale, fulgerator: profitand de absenta paznicilor sai englezi, el s-a strecurat afara din Portoferraio si, alaturi de doar 600 de oameni a debarcat langa Antibes, in prima zi de primavara a anului 1815.

Cu exceptia regalistilor din Provence, francezii l-au intampinat cu bucurie si toate trupele trimise sa-l opreasca au trecut de partea sa. Insusi maresalul Ney, care se laudase ca-l va aduce pe Napoleon inchis intr-o cusca de fier, la Paris, s-a inchinat imparatului, alaturi de cei 6000 de soldati din subordine. Pe 19 martie, imparatul intra intr-un Paris din care sovaielnicul rege Ludovic fugise, ingrozit.

Dar revenirea lui Napoleon a dus la crearea unei noi coalitii a marilor state europene, indreptata impotriva Frantei. 150.000 de soldati din Anglia, Rusia, Austra si Prusia amenintau sa invadeze Franta. Intelegand pericolul, Napoleon a preluat initiativa, atacand primul, inainte ca armatele Coalitiei sa se uneasca – strategie pe care o folosise cu succes de atatea ori inainte. Dar la Waterloo, vremea rea a impiedicat un atac decisiv impotriva englezilor lui Wellington si Napoleon a avut de asteptat cateva ore, pentru ca pamantul, udat de ploaia din ajun, sa se mai zvante.

Intre timp, au sosit prusacii lui Blucher si sortii bataliei s-au schimbat, astfel ca imparatul a fost nevoit sa paraseasca campul de bataie invins. „Cele o suta de zile” de glorie efemera se apropiau de sfarsit...

GABRIEL TUDOR