Micile obiecte care reduc lumea la dimensiunea noastra

Urmasii de azi ai lui Descartes, cel care la jumatatea secolului al XVII-lea a marcat jaloane semnificative ale inceputului stiintei moderne, sunt putin dezorientati de evolutia unui fenomen: cel legat de superstitii.

Un sondaj facut recent in Franta releva faptul ca francezii sunt din ce in ce mai superstitiosi. Mai mult de 60% cred in sansa, apeleaza la loterie sau la alte jocuri de noroc iar studierea horoscopului face parte din viata lor. Intr-o zi de vineri 13, cumparaturile determina cresterea exploziva a incasarilor, care ating evolutii de 300%. Un alt exemplu: in septembrie, anul trecut, Galeriile Lafayette au lansat evenimentul „Moda porte-bonheur”. Timp de o luna, prezicatoare, vartelnite ale norocului si amulete au invadat marele magazin parizian. Urmarea? „S-au vandut mii de obiecte aducatoare de noroc, iar dupa o saptamana erau epuizate, povesteste directoarea de marketing. Aceasta inghesuiala pentru diverse porte-bonheur-uri raspunde unei intrebari reale legate de spiritualitate.” Nevoia de a ajuta „simtul de orientare” indreapta atentia, frecvent, spre fleacurile magiei. De fapt, fiecare, la un moment dat, are un obiect de care se simte legat. Copilul adopta un animalut de plus care sa-l apere de lumea exterioara.

Acesta este luat peste tot si eventuala pierdere a lui este similara cu o catastrofa. Odata devenit adult, se ataseaza in aceeasi maniera de un obiect. O moneda care ne aminteste de o calatorie in strainatate, inelul bunicii adorate, o scoica luata de pe plaja intr-un moment fericit; toate aceste fleacuri ne amintesc de o fiinta sau de un moment de viata care ne este drag. Alteori, cand un apropiat ne ofera un cadou, un porte-bonheur, acesta echivaleaza cu o declaratie de dragoste. De aceea, unii il ascund intr-un sertar, altii il poarta cu ei, strangandu-l in palma pentru a se simti mai bine. Simpla sa prezenta pare a ne usura viata. „Aceste mici obiecte permit reducerea lumii la dimensiunea noastra, pentru a o controla mai bine” explica psihoterapeutul francez Bernard Raquin.

Autor: Ecaterina Batraneanu