Religioasa evolutie a societatii umane este clar in opozitie cu evolutia socio-istorica, cel putin din punct de vedere spiritual. Religia presupune pregătirea spiritului în timpul vieții pentru lumea invizibilă a dimensiunii sfinte. Pe de alta parte, societatea istorica și politică propune fericirea prin bunăstare materială, obiectivul principal al aspiratiilor umane. Cu toate acestea, chiar si mitologiile anterioare aparitiei crestinismului promovau ideea „saraciei materiale” în favoarea fericirii în altă forma dupa moarte. În Babilon, traditiona cerea ca si zeita Ishtar, sa-si abandoneze „metalele” pe drumul sau spre infern – identificându-se astfel cu bogățiile cu care se expusese în lumea oamenilor. În crestinism, bogățiile permise omului sunt strict spirituale și nu materiale.
Se poate spune ca evolutia sociala si istorica umana are toate accentele prin aspiratii si dorinte opuse moralitatii crestine. Această idee a laudat saracia pentru a obtine iertarea pentru pacatele comise in acesta lume, pare inacceptabila în contextul modern. Si totusi, Dictionarul sfintilor de-a lungul a aproape doua milenii, dovedeste ca fiecare dintre noi a experimentat lumea materiala a saraciei intr-un moment sau altul.
De fapt asistam la un paradox acceptat amplu ca a „militat” religios pentru purificarea spiritului prin saracia materiala si limitarea stricta a existentei, este bine primit de ceruri, dar nu de istoria concreta. Acesta ar fi un concept care isi prezinta relevanta în mintea gânditorilor liberi, cu toate ca este respins de cei traditionali în credinta. De-a lungul istoriei, oamenii au varsat mult sange pentru fericirea materiala, si foarte putin pentru fericirea de dincolo de moarte. Impreuna cu aceasta, postulatul religios invirteaza termenii. Credem deci ca Dumnezeu evolueaza alaturi de noi ca fiinte umane spre fericirea materiala, însa mesajele sacre ne cer sa ne limitam bunurile pe care nu le vom putea lua cu noi in starea de spirite.
Acest paradox s-a ajuns în starea de calma, teoretica, resemnata si concilianta. Dezideratele spirituale ale credintei crestine rămân înalt pe un plan pe care nu suntem neapărat determinați să-l atingem, iar exegetul crestin vede în această atasare o manifestare a păcatului din om. Exista și o idee a unei „existențe bine temperate”, luată din muzică, precum și „clavecinul bine temperat”, atât religioasă cât și științifică. Ne îndreptam, prin această contradicție între cerintele spirituale și avantajele materiale dorite cu atâta ardoare, spre un nivel generalizat de păcat, care ar aduce, precum spun Scripturile, o pedeapsă supremă, tocmai până când n-ar apărea pe planeta noastră oamenii placuți lui Dumnezeu prin conținutul lor spiritual profund și intransigent?
Aspiratiile spirituale și materiale au modelat istoria ultimilor milenii. În fata lui Dumnezeu, toți oamenii sunt primiti în mod egal, iar faptele lor în lumea materială devin materie de judecată la sfârșit. O speculație chiar și elementară ne poartă gândul spre contradicțiile evoluției noastre istorice și spirituale, atât de evidente încât ne îndoim că societatea istorică ar fi evoluat în conformitate cu postulatele religioase și moralei creștinismului, în cursul sinuos al civilizației creștine!
Oamenii care aleg o existență modestă în numele investițiilor lor spirituale sunt atât de rari pe această planetă încât subiectul ramâne deschis și speculat fără sfârșit și fără să aibă vreun efect istoric sau social.
Urmărește-ne și pe Google News
