Prima pagina arrow STAREA DE VEGHE arrow Anatomia secundei 16 Dec 2017
Categorii
Prima pagina
SPECTACOLUL CUNOASTERII
ISTORII UITATE
PARANORMAL
FEMINA CLUB
STAREA DE VEGHE
TERRA X
MINUNI ALE LUMII
CONSULTATII FARA PLATA
TERAPII COMPLEMENTARE
BLITZ
HOROSCOP
ASTAZI IN ISTORIE
VERIFICATI-VA CUNOSTINTELE
FORUM
STIRI
BILETE DE AVION
PROGRAM TV
FELICITARI
VREMEA
PROGRAM CINEMA
MAGAZIN .RO
DESPRE NOI
CONTACT
User Menu
Avem 18 vizitatori online

Anatomia secundei

Imprimare E-mail
miercuri, 25 aprilie 2001

          1. Anatomia secundei
          Ziua trifidelor
          
          ALEXANDRU MIRONOV
          
           Prabusirea controlata a statiei orbitale MIR – un adevarat monumet tehnologic – ma face sa ma întreb daca chiar stim ce poarta în pântece satelitii artificiali pe care i-am ridicat pe cer într-o veselie, noi, specia umana, înca din toamna lui 1957, dintr-un moment când bip-ul primului Sputnik sovietic a marcat începutul erei spatiale.
          1. Anatomia secundei
          Ziua trifidelor
          
          ALEXANDRU MIRONOV
          
           Prabusirea controlata a statiei orbitale MIR – un adevarat monumet tehnologic – ma face sa ma întreb daca chiar stim ce poarta în pântece satelitii artificiali pe care i-am ridicat pe cer într-o veselie, noi, specia umana, înca din toamna lui 1957, dintr-un moment când bip-ul primului Sputnik sovietic a marcat începutul erei spatiale. Am în fata câteva fotografii stupefiante, publicate în revista franceza „L’Express”, imagini ale unor mari orase – terestre, fireste – realizate dintr-un satelit rus-sovietic de tip Cosmos, de la 200-250 km altitudine. Apare centrul Parisului – cu autoturismele, vizibile (!) în piata din jurul Arcului de Triumf –, apare Washingtonul, cu a sa Casa Alba, net desenata, apar Helsinki, Anvers, Londra, Berlin, Beijing, Manhattan-ul New York-ului, chiar Vaticanul (!) în culori, cu o precizie înspaimântatoare a imaginii, obiecte de doi-trei metri lungime fiind percepute clar de „ochiul” aparatului de fotografiat care se rasuceste în jurul planetei, pe cerul de deasupra capetelor noastre.
           Ceea ce înseamna ca în arhivele discrete ale Armatei Rosii sau ale urmasei KGB-ului se gasesc tot felul de documente uluitoare, cele cumparate de „L’Express” de la societatea de sateliti M-Sat nefiind însa, ma tem, decât o milionime din vârful aisbergului de secrete pe care l-au „stors” satelitii de la biata lume civila. Si ma înfioara amintirea unei lecturi, o distopie care, din pacate, înca nu a ajuns la ochiul cititorului român, romanul SF „Ziua trifidelor”, al britanicului John Wyndham. Alaturi de celalalt John, Brunner, de Harry Harrison, de Brian Aldiss si de demiurgul Arthur C. Clarke, Wyndham este reprezentantul „grupului de mijloc” din istoria Science Fiction-ului britanic, toti cinci reusind sa patrunda si, o vreme,chiar sa se impuna, pe piata americana – uriasa! – a literaturii SF, singura care „stampileaza”, clasifica, da loc în top unui creator de cultura a viitorului. Iubitor de distopii (utopii „negre”). Wyndham „povesteste”, în romanul de care va vorbesc, de o invazie nu extraterestra, ci extraplanetara, a trifidelor, organisme vegetale mobile si ucigase, nascute, sugereaza John, printr-o mutatie indusa în blânde plante pamântene de catre explozia unui satelit artificial, care a „semanat” cine stie ce ticaloasa otrava mutagena.
           În cosmarul lui John Wyndham, trifidele vor ataca ochii pamântenilor, transformând Terra într-o planeta a nevazatorilor. Nu scapa de atac decât orbii, printre ei, personajul principal, aflat în convalescenta, cu ochii acoperiti de un bandaj si aparat astfel de agresiune. Ca si în celebra poveste a „Razboiului lumilor”, scrisa de înaintasul H.G. Wels, pamântenii valizi vor gasi ac de cojoc, nu împotriva martienilor rai, ca în Wells, ci împotriva mutantilor vegetali. Final cu un oarecare happy-end, doar ca societatea umana, ravasita de „razboiul trifidelor”, va avea nevoie de decenii ca sa-si revina... Premonitie?
           Sa acordam scriitorilor SF, aceste calauze spre viitoruri, dreptul la premonitie. Oricum, sa constatam ca genistii de astazi descopera înca, pe fostele câmpuri de batalie ale primului macel mondial, depozite de obuze îngropate si urme ale cumplitelor arme chimice folosite de combatanti, dovezi ale ravasirii societatii europene. Asa ca, desi „razboiul stelelor” – pe care, la un moment dat, nord americanii si sovieticii îl aveau în fata, aparent inevitabil – nu a mai avut totusi loc, sa ne închipuim ca generatii „muscate” de spiritul lui Marte au pregatit, stiintific, potentialul razboi. Cum atacurile urmau sa se poarte din ceruri, generalii au cerut savantilor sa imagineze armele care sa fie instalate... exact în ceruri. Armele, speculez eu, au si fost, probabil, instalate. Unde? În sateliti-spioni, satelitii „de vânatoare”, poate „satelitii de bombardament” care se rotesc, maiestos, pe cerul cu stele al planetei, sub ochii îndragostitilor, ai copiilor, ai mamelor care tin în brate sau în pântece pe cetatenii Republicii Terra din secolul viitor. Necunoscute celor mai multi Homo sapiens, armatele din ceruri stau la pânda.
           Si chiar daca, în ciuda belicoasei pozitii pe care pare sa o ia noul Presedinte al SUA, este greu de crezut ca vreun Mos Teaca al acestui secol, uitat prin vreun bunker al istoriei, va apasa butonul ucigas, dezlantuind necunoscute mii de feluri de morti pentru specia umana, ne putem gândi ca si mai târziu, poate peste decenii sau veacuri, o batrâna bomba pierduta din memorie va exploda, sus pe cer, si din jerba de stele cazatoare trifidele vor coborî, maiestos, peste pacea secolului viitor.
          
          2. Interviu cu actorul si profesorul Florin Zamfirescu, rectorul Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica „Ion Luca Caragiale”
          
          MIHAELA DOROBANTU
          
           – Sa începem cu o întrebare care nu poate fi ocolita: cum se simte un mare actor în pozitia de Rector al Universitatii Nationale de...
           – ...Arta Teatrala si Cinematografica „I.L.Caragiale”. Un titlu foarte lung. A trebuit sa facem o stampila ovala, pentru ca nu încapea în una rotunda! Pai, cum sa ma simt – ma cheama tot Florin Zamfirescu. Dar trebuie sa iau niste hotarâri din ce în ce mai dure cu viata mea artistica, în sensul ca în afara de un titlu pe an eu nu mai pot sa scot premiere, în afara de un film pe care îl facem – daca îl facem, – pe perioada de vara, nu mai pot sa apar în vreun film sau o piesa de televiziune... si ma simt destul de agasat de probleme interne si de agresat de probleme marunte. Dar Universitatea noastra este într-o evolutie continua în ceea ce priveste planurile de învatamânt, înnoirea cadrelor didactice cu tineri doctoranzi care au îmbratisat cariera pedagogica, numarul studentilor creste... Beneficiem acum de spatii civilizate, construim pe dinauntru, pe dinafara... ma simt foarte ocupat.
           – Scoala româneasca de teatru este una de mare traditie. Ati vorbit despre adaptarea programului de învatamânt la, sa spunem, specificul noilor generatii.
           – Fiecare generatie vine cu necesitatile sale, cu capacitatile sale de perceptie. Este firesc sa ne adaptam ca profesori. Din ’90 încoace, relatiile noastre internationale ne obliga sa intram într-o normalitate europeana. Suntem în legatura cu diferite universitati, aducem profesori din afara, preluam si aratam metode, ...si legatura cu Ministerul ne obliga la aliniere în sensul bun al cuvântului.
           – Cu marile probleme financiare cu care se confrunta, mai ramâne teatrul o prezenta vie în viata sociala româneasca?
           – De curând a fost Ziua mondiala a teatrului. În scrisoarea deschisa a celebrului dramaturg grec Jacovos Cambanelis se afirma cu tarie si motivatie ca teatrul nu va disparea niciodata. Indiferent de epoca, de vicisitutidini, de greaua povara financiara care apasa întreaga noastra cultura, teatrul este o componenta a spiritului uman. Din cauza aceasta, cine pune la îndoiala existenta teatrului face o grava eroare. Cu atât mai mult cu cât teatrul întruneste toate conditiile popularitatii: pretul cu care poate fi vazut un actor pe viu, la spectacol, este foarte mic. Oricine face un calcul oricât de sumar vede ca teatrul este cea mai ieftina distractie... – Cu oarece timp în urma ati recitat împreuna cu Catalina Mustata, sotia Dv., Eminescu. Are Eminescu o semnificatie deosebita pentru Dv.?
           – Pentru mine personal, Eminescu este fratele meu. Cândva, în prietenia pe care o aveam cu Nichita Stanescu, Eminescu facea parte din familie. Mergeam la Nichita si deodata el facea un stop si zicea: „Stati! Taceti putin. A venit Titi Eminovici printre noi...” Pentru mine Eminescu este un mentor. La un moment dat eram si poet – scriam ca Eminescu. Eram un fan mai abitir decât Vlahuta...
           – Fiecare provenim din câte o parte a tarii si venim cu specificul de acolo. Ati avut vreodata probleme de a adapta limba olteneasca la rostirea actoriceasca?
           – Am avut. Când veneam la facultate ca student stârneam hilaritate si nu stiam de ce. Când spuneam un text în proza, recitam – totul era normal. Când vorbeam cursiv cu colegii, faceau roata în jurul meu si râdeau sa moara de vorbirea mea neaos olteneasca. Mi-a ramas ceva din asta. Sunt înscris la doctorat si trebuie sa-mi scriu lucrarea. Si ma trezesc scriind olteneste. Adica, eu scriu ca si cum as vorbi si dupa ce scriu câteva pagini trebuie sa le revad si sa le corectez...
           – Dincolo de orice complimente conjuncturale, sunteti un mare actor. Aveti un rol care v-a ramas în suflet sau de care va simtiti mai legat decât de altele?
           – Am mai multe. În film am doua roluri care ma urmaresc. Primul este cel din „Iarba verde de acasa”, în regia lui Stere Gulea. Dupa vreo 11 ani l-am jucat pe Tugurlan în „Morometii”
          – tot în regia lui. Un rol mai mic, dar care atât de mult mi s-a potrivit, probabil drept urmare a copilariei mele de la tara si a multor personalitati din zona rurala pe care le-am cunoscut. Subliniez termenul, pentru ca erau cu adevarat personalitati, oameni de exceptie... În teatru, primul rol care m-a marcat este evident Ion Nebunul din „Napasta”, în regia lui Alexa Visarion. Dupa aia, Woyzek, Rica Venturiano, tot cu el, în anii ’80 – am lucrat de altfel cu Alexa vreo zece ani. A urmat apoi un salt si o colaborare fantastica cu regizorul Alexander Hauswater, cu care am facut niste spectacole remarcabile pe care publicul le stie. „Au pus catuse florilor”, „La tiganci”, care se joaca si astazi, unde îl interpretez pe Gavrilescu, rolul principal. Un rol care m-a marcat: când ma duc sa-l joc, nu ma duc sa joc un rol, ci ma duc la o repetitie „de-a decorpolizarea”. Un fel de repetitie generala la ceea ce o sa ni se întâmple tuturor cândva...
          – Ne apropiem de sfârsit si nu o sa va întreb ce ati fi dorit sa fiti daca nu ati fi fost actor pentru ca nu cred ca v-ati fi dorit sa fiti altceva...
          – Ba da: mecanic auto as fi vrut sa fiu, daca tata ar fi avut masina de când eram mic, as fi învatat de atunci sa fac ceea ce acum stiu foarte bine. Stiu sa schimb setul motor la Dacie, adica lucruri serioase, stiu sa repar, îmi place mecanica, sa surubaresc, sa fac ceva cu mâna mea. Pentru ca e o trauma
           – în meseria mea faci lucruri care nu ramân. Gesturi în aer. Am scris odata o poezie în care spuneam: „Consumând averea mâinii ce împrastie figuri-vederi în aer...” Nu ramâne nimic. Si atunci simt nevoia sa fac ceva, o masa, un scaun – nu le fac, nu am nici timp, nici îndemânarea. Dar mi-ar fi placut...
          – Dar daca nu ati fi fost fiinta omeneasca, ce v-ati fi dorit sa fiti?
          – Ce întrebare, Doamne! Mi-aduceti aminte de un slogan grecesc: „multumescu-ti tie, Doamne, ca sunt om si nu animal, barbat si nu femeie, grec si nu barbar”. Zicea grecul... Barbat si nu femeie, om si nu... As fi vrut sa fiu fluture. Nu pentru ca dureaza putin. Pentru el viata este probabil la fel de lunga ca pentru noi. Are alt ritm biologic, fluturele. Dar mi-ar fi placut sa zbor.
          
 
< < articolul precedent   articolul urmator > >

Cauta in arhiva magazin.ro
ABONAMENTE LA REVISTA MAGAZIN

Cititorii fideli ai revistei noastre au la dispozitie articolele cele mai interesante direct online, in aceasta pagina de internet. Exista, insa, si o alta categorie de cititori fideli care prefera editiile tiparite, prin care noi incercam sa ajungem in toate colturile tarii. Pentru acestia exista optiunea abonamentului, una dintre cele mai sigure si mai facile metode de a intra, saptamanal, in posesia revistei MAGAZIN.

Nu ezitati sa va abonati!

Abonamentul se poate face fie direct la redactie (pentru aceasta trebuie sa completati mandatul postal pe care il obtineti de la orice Oficiu Postal dupa modelul reprodus mai jos, achitand pentru: 1 luna 6,00 lei; 2 luni 12,00 lei; 3 luni 18,00 lei; 4 luni 24,00 lei; 5 luni 30,00 lei; 6 luni 36,00 lei), fie prin Oficiile Postale (Revista Magazin figurand la pozitia 19355 din Catalogul Publicatiilor).

CONTACT

Telefon:
021. 317. 89. 65
021. 317. 89. 66

GSM
0722. 625. 622
 
Fax
021.317. 89.65
 
Email:

Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.

Incercam astfel sa nu ii dezamagim in nici un fel pe cititorii nostri, o preocupare de la care nu am abdicat niciodata, pe parcursul ultimelor decenii.

Aboneaza-te la newsletter
Email:

Subscribe Unsubscribe
Sondaj
Cele mai noi articole
» De la imprimanta 3D la nemurire
» Sabotaj de elita contra lui Hitler
» Va fi ridicat oare valul?
» Creveti in sos iute
» Masti pentru tenul gras
» Pregatiti-va sa nu mai muriti!
» Grotele Longmen
» Dictatura zeitelor
» Biserica de oase
» Cand sistemul imunitar pune la colt cancerul
» „Vitamina marinarilor” nimiceste raceala
» Femei albe pentru linistea planetei
» Metamorfoze socante, de dragul artei
» Horoscopul saptamanii: 18-24 decembrie 2017
» 14 decembrie 1542 – Mary Stuart devine regina Scotiei
» Tema: „EVANTAIUL”
» Despre secretarele digitale, cu dragoste
» Stalin si apetitul pentru arta
» O „Academie” pentru OZN-uri
» Plachie de macrou
Cele mai populare articole...
» Adevarul despre pasiunile erotice ale Mariei-Tereza
» Calciul si magneziul - vitale pentru sanatate
» Tiroida, o glanda mica, probleme mari
» Sfaturile bioterapeutei Djuna
» Ce a ascuns Charles Darwin?
» Luna va disparea de pe bolta cereasca
» Haremul - inchisoarea femeilor favorite (2)
» Bolile se vor auto-vindeca
» Hernia de disc, o boala la moda
» Haremul - inchisoarea femeilor favorite
» Pe Marte exista viata!
» In Peru exista un loc miraculos, unic in lume: Lacul care aduce copii
» 3 pozitii de relaxare
» Viciul care duce la buna-dispozitie
» Iuda intr-un manuscris controversat
» Miracolul lumii invizibile: Lumea dupa Nilsson
» Psoriazisul, vindecat de pesti!
» Corp ceresc condamnat la moarte
» O rapire OZN in Florida
» "Teapa" gripei aviare


Arhiva: » 1 » 2 » 3 » 4 » 5 » 6 » 7 » 8 » 9