Prima pagina arrow TERRA X arrow Pericol real sau exagerari?
Categorii
Prima pagina
SPECTACOLUL CUNOASTERII
ISTORII UITATE
PARANORMAL
FEMINA CLUB
STAREA DE VEGHE
TERRA X
MINUNI ALE LUMII
CONSULTATII FARA PLATA
TERAPII COMPLEMENTARE
BLITZ
HOROSCOP
ASTAZI IN ISTORIE
VERIFICATI-VA CUNOSTINTELE
FORUM
STIRI
BILETE DE AVION
PROGRAM TV
FELICITARI
VREMEA
PROGRAM CINEMA
MAGAZIN .RO
DESPRE NOI
CONTACT
User Menu
Avem 19 vizitatori online

Pericol real sau exagerari?

Imprimare E-mail
duminică, 21 ianuarie 2001

           Sunt caracatitele comune, periculoase, agresive? După ce, până în 1950, ideea aceasta n-a fost contestată de nimeni (ducând adesea chiar la exagerări), Cousteau si echipa sa au dus o campanie sustinută de demolare a ei, ba chiar au ajuns să exagereze în sens invers. În „Le Monde du Silence" au părut fotografii ale scafandrilor Guy Morandičre si Frédéric Dumas jucându-se cu caracatite de 0,50 - 1 m lungime, a fost ironizat Victor Hugo pentru „fabulatiile" sale.
           Sunt caracatitele comune, periculoase, agresive? După ce, până în 1950, ideea aceasta n-a fost contestată de nimeni (ducând adesea chiar la exagerări), Cousteau si echipa sa au dus o campanie sustinută de demolare a ei, ba chiar au ajuns să exagereze în sens invers. În „Le Monde du Silence" au părut fotografii ale scafandrilor Guy Morandičre si Frédéric Dumas jucându-se cu caracatite de 0,50 - 1 m lungime, a fost ironizat Victor Hugo pentru „fabulatiile" sale. Era etuziasmul cercetătorilor care descoperă ceva nou, uimitor - dar Cousteau avea să-si tempereze avântul trei decenii mai târziu. Căci nu se putea trece cu vederea istoria de 5000 de ani a cazurilor atestate documentar când caracatite de dimensiuni modeste si nu calmari giganti au atacat oameni. Pescuitorii greci de bureti în Mediterana, pescuitoarele japoneze de perle în Pacific au fost si continuă să fie si astăzi (desi mult mai rar) atacati de caracatite atrase de culoarea albă a pielii omenesti, vizibilă de la distantă. De altfel, pentru mai toti prădătorii de mare adâncime, dar si pentru cei obisnuiti să pândească în locuri umbrite (recifuri, grote etc.), culorile deschise si strălucitoare reprezintă o tentatie irezistibilă.
           Un incident tipic este cel întâmplat exploratorului norvegian Thor Heyerdahl în august 1947, după ce pluta Kon Tiki esuase pe reciful unei insulite de lângă insula polineziană Raroia: „Treceam prin apă spre insulă, când ceva, cu o miscare fulgerătoare, mi-a apucat glezna. Era o caracatită de mărime potrivită. Este cât se poate de neplăcut să-i simti bratele reci încolăcite pe picior ori să privesti în ochii mici si răi asezati pe sacul rosu-albăstrui cu cioc, care îi tine loc de corp. Mi-am smuls piciorul cât am putut de tare, dar caracatita, care avea doar 1 m lungime, nu mi-a dat drumul. Probabil că o atrăgea bandajul alb pe care-l aveam la pulpă. Tot smucind, m-am tras către plajă, însă caracatita nu s-a desprins. Numai când am ajuns la marginea nisipului curat m-a lăsat în pace si s-a retras încet, în apa putin adâncă: tinea bratele întinse si ochii îndreptati spre mal, ca si când ar fi fost gata de un nou atac, dacă mai aveam poftă. Am aruncat în ea cu câteva bucăti de mărgean si am gonit-o" („The Kon-Tiki Expedition" - „Expeditia Kon-Tiki").
           O altă întâmplare, mai recentă, a avut loc la sfârsitul anilor'80. După relatările presei franceze, o turistă care înota în largul coastelor Insulei Corsica, lângă niste stânci scufundate a fost atacată de o caracatită măsurând 2-3 m lungime, care a încercat s-o tragă în grota unde îsi avea sălasul. După o luptă epuizantă, tânăra femeie a reusit să scape, nu fără câteva zeci de răni circulare, cu diametre de până la 1,2 cm, lăsate de ventuzele tentaculelor care o înfăsuraseră ca o plasă. (De pe picioarele si de pe soldurile victimei fuseseră smulse bucăti de piele si carne, uneori groase de 0,2 cm, iar vindecarea rănilor infectate de apa de mare a durat câteva luni.) Faptul că speciile de cefalopode au vederea atât de bună în ape neluminate îndeajuns si chiar abisale nu trebuie să mire. Ochii lor sunt la fel de complecsi ca ai omului, au pleoape, iris, umoare vitroasă, cristalin si retină. Molustele sunt totusi atât de diferite de mamifere încât zoologii nu îsi pot explica o asemenea similitudine, mai ales că mediile de evolutie si de viată sunt total diferite: acvatic la moluste, terestru la mamifere (dacă ne amintim că strămosii tuturor actualelor specii de mamifere acvatice au trăit tot pe uscat). Ochii caracatitelor sunt galbeni si au pupile negre, orizontale si înguste ca niste linii trase cu tus; retinele contin mai putine celule senzitive decât la om, în schimb, nervii optici se conectează în spatele ochiului, lăsând lumina să pătrundă liber în interior (spre deosebire de cei ai omului, care înconjoară retina si corpul vitros, provocând aparitia pupilei optice - „pata oarbă" - pe retină). Când cefalopodele sunt linistite, ochii lor rămân fixati asupra unui punct nevăzut, dar, la aparitia prăzii sau a unui dusman potential, ochii se ridică aidoma unui periscop, rotindu-se atenti, cu o privire de fiintă inteligentă, mai apropiată de cea a delfinului decât de fixitatea stupidă a ochilor de peste. Dar, după cum afirmă toti scufundătorii si cercetătorii care au avut ocazia să vadă mai des cefalopode, privirea lor nu este prietenoasă, plină de simpatie ca a delfinului, ci rece, distantă, generând un inexplicabil sentiment de neliniste datorat probabil acelei pupile orizontale si înguste, care dă animalului un aer „extraterestru".
           Tarele organismului unui cefalopod sunt legate de mediul în care trăieste, obligându-l să rămână pentru totdeauna un locuitor al oceanului. Una dintre problemele principale este cea a sângelui său verde, al cărui element chimic de captare si transport al oxigenului este cuprul, ceea ce îi limitează capacitatea de absorbtie la 4 la sută în loc de 12-20 la sută cât poate asigura fierul din sângele rosu întâlnit la mamifere, păsări si pesti. Alte limite se datorează excesivei fragilităti a sistemului nervos si senzorilor, diametrului prea mare al fibrei nervoase care asigură transmiterea si canalizarea rapidă a semnalelor, branhiilor ce înlocuiesc plămânii (desi acestea se adaptează la schimbarea bruscă de mediu mai bine decât ale celor mai rezistenti pesti) si lipsei scheletului de sustinere a corpului, fapt ce nu prezintă inconve-niente în apă, dar devine fatal pe uscat.
          
 
< < articolul precedent   articolul urmator > >

Cauta in arhiva magazin.ro
ABONAMENTE LA REVISTA MAGAZIN

Cititorii fideli ai revistei noastre au la dispozitie articolele cele mai interesante direct online, in aceasta pagina de internet. Exista, insa, si o alta categorie de cititori fideli care prefera editiile tiparite, prin care noi incercam sa ajungem in toate colturile tarii. Pentru acestia exista optiunea abonamentului, una dintre cele mai sigure si mai facile metode de a intra, saptamanal, in posesia revistei MAGAZIN.

Nu ezitati sa va abonati!


Abonamentul se poate face direct la redactie prin:
- expedierea unui mandat postal la orice Oficiu Postal, dupa modelul reprodus mai jos;
- plata in urmatoarele conturi bancare pentru client Casa Editoriala "Magazin" S.R.L. (CUI: RO1571838):
1) RO74BACX0000003000160000 Unicredit Tiriac
2) RO24RNCB0072049689850001 B.C.R.
- la orice Oficiu Postal din tara (Revista Magazin figurand la pozitia 19355 din Catalogul Publicatiilor).

PRETURILE ABONAMENTELOR sunt urmatoarele:
- 1 luna: 6,00 lei
- 2 luni: 12,00 lei
- 3 luni: 18,00 lei
- 4 luni: 24,00 lei
- 5 luni: 30,00 lei
- 6 luni: 36,00 lei

Cititorii din strainatate pot contracta abonamente, achitand contravaloarea abonamentului dorit (50 euro sau 70 $, un abonament pe sase luni; 25 euro sau 35 $, un abonament pe trei luni) in conturile societatii, enumerate mai sus.

CONTACT
Telefon:
0722. 625. 622
021. 317. 89. 65
Email:
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.

Incercam astfel sa nu ii dezamagim in nici un fel pe cititorii nostri, o preocupare de la care nu am abdicat niciodata, pe parcursul ultimelor decenii.

Aboneaza-te la newsletter
Email:

Subscribe Unsubscribe
Sondaj
Cele mai noi articole
» Coridoarele memoriei
» Sunetul „sferelor inalte”
» Apelul unui fost inalt oficial american
» Snitel umplut
» Sfaturi utile
» Dat in urmarire: aurul nazistilor
» Turnul Belem din Lisabona
» Dreptul de a visa
» Calatori in... lumea stelara
» „Tristetea” neuronului adormit
» Bijuteria Marii Uniri
» Actori transformati de rolurile lor
» Horoscopul saptamanii: 23-29 aprilie 2018
» 19 aprilie 2011 – Fidel Castro demisioneaza
» Tema: „CHINA”
» Spaima in fata inteligentei artificiale
» Un monarh razboinic
» Invazie extraterestra in luna mai?
» Crema de ficat cu oua
» Solutii rapide pentru un obraz stralucitor
Cele mai populare articole...
» Adevarul despre pasiunile erotice ale Mariei-Tereza
» Calciul si magneziul - vitale pentru sanatate
» Tiroida, o glanda mica, probleme mari
» Sfaturile bioterapeutei Djuna
» Ce a ascuns Charles Darwin?
» Luna va disparea de pe bolta cereasca
» Haremul - inchisoarea femeilor favorite (2)
» Bolile se vor auto-vindeca
» Hernia de disc, o boala la moda
» Haremul - inchisoarea femeilor favorite
» Pe Marte exista viata!
» In Peru exista un loc miraculos, unic in lume: Lacul care aduce copii
» 3 pozitii de relaxare
» Viciul care duce la buna-dispozitie
» Iuda intr-un manuscris controversat
» Miracolul lumii invizibile: Lumea dupa Nilsson
» Psoriazisul, vindecat de pesti!
» Corp ceresc condamnat la moarte
» O rapire OZN in Florida
» "Teapa" gripei aviare


Arhiva: » 1 » 2 » 3 » 4 » 5 » 6 » 7 » 8 » 9