BLITZ

Am mai avut prilejul, in aceasta pagina, sa discutam despre filme inspirate de fapte reale, de personaje care au existat sau chiar exista inca. Asemenea productii au un succes garantat, dat fiind faptul ca intâmplarile prin care au trecut personajele respective sunt de multe ori uimitoare si depasesc pâna si imaginatia debordanta a scenaristilor. Revenim astazi cu alte câteva exemple de acest gen.

De multe ori se intâmpla ca, vazând in film, sa ne dam seama ca actorul distribuit de regizor in rolul principal ar fi putut oferi rolului respectiv intreaga forta de seductie – de altfel regizorii si chiar scriitorii sau autorii de scenarii fac adesea filme având in minte anumiti actori, carora sa le incredinteze partitura. Astfel, Spartacus nu putea fi altul decât Kirk Douglas, si nici un actor nu s-ar fi putut ridica la inaltimea lui Anthony Hopkins in Tacerea mieilor. Uneori, insa se intâmpla ca distributiile sa nu fie atât de bine nimerite, fapt ce duce la situatii de-a dreptul comice...

In zilele noastre se realizeaza sute de filme horror in fiecare an; filme de duzina, mai bunicele sau chiar interesante, dar care nu se pot compara cu nici una dintre creatiile lui Alfred Hitchcock, faimosul regizor de la a carui nastere se implinesc, pe 13 august, 111 ani. Britanic prin nastere, american prin adoptie, Sir Alfred este revendicat de ambele tari, ca si cetatean, si de o intreaga „natiune de cinefili”, ca si creator...

In cinematografie, mai ales cand e vorba despre urmasele Evei, secretul reusitei pare sa fie o combinatie – nu neaparat bine dozata - intre talent si frumusete. Desigur, asta nu inseamna ca „urate” gen Bette Davis, Barbra Streisand sau Angelica Houston n-ar fi apreciate, dar parca totusi, mai ales in ultimii ani, exista o tendinta cvasigenerala de a promova actrite mai mult frumoase decat talentate, pe motivul „asta vrea publicul”. O exceptie ce confirma regula pare a fi Angelina Jolie, cea a carei frumusete uluitoare este dublata de un har actoricesc cum rareori s-a mai vazut la tinerele artiste. Va veti convinge din plin de acest lucru vizionand Salt, cea mai recenta productie in care ea apare.

Pentru cei mai multi dintre noi, Hollywood reprezinta un miraj feeric, o cetate a fanteziei, unde visele devin realitate prin intermediul peliculei de celuloid. Aflati insa ca nu tot ce se petrece aici este atat de mirific precum s-ar crede. De-a lungul vremii, in acest veritabil „lacas al zeilor filmului” unde poti gasi, dupa cate se spune, trei staruri pe metru patrat, s-au cosumat numeroase drame, a caror amprenta energetica s-a impregnat pentru vesnicie in memoria locurilor. Mai mult decat atat, zona a fost si este, se pare, una predestinata producerii unor intamplari din sfera paranormalului, cum ar fi de pilda fenomene de premonitie, telepatie sau poltergeist. Recent, cercetatorul britanic Craig Hamilton-Parker a dat publicitatii o carte in care dezvaluie multe dintre secretele niciodata relevate ale „cetatii filmului”, ca si intamplari bizare, pe care starurile de cinema si cantaretii ce au trecut pe la Hollywood, le-au trait aici.

Daca va e dor, in aceasta vara capricioasa, de un film de actiune, din care sa nu lipseasca momentele amuzante si in care sa puteti revedea si doua staruri de calibru ale cinematografiei americane, avem exact adresa care va trebuie: cinematografele in care ruleaza pelicula Knight and Day, tradusa la noi Intalnire exploziva.

Solicitat de un ziarist sa defineasca esenta actoriei, James Cagney a raspuns: „Intri in scena, te protapesti bine pe picioare, iti privesti partenerul de film in ochi si spui adevarul”. Iar adevarul e ca acest actor, astazi aproape uitat, intr-o lume dominata de juni frumusei, dar cabotini, ce spun rolul de parca ar vorbi despre vreme, a fost una dintre cele mai fascinante personalitati ale „anilor nebuni” ai Hollywoodului, un „monstru sacru” care a stralucit mai ales in roluri de gangster, dar a stiut sa dea personajelor sale o profunda incarcatura emotionala.

Relatia multor actori cu reclamele de televiziune este similara vechii ghicitori pe care, potrivit legendei, Sfinxul i-ar fi adresat-o lui Oedip: „Ce merge dimineata in patru picioare, la pranz in doua si seara in trei?” Tradusa in termeni moderni, ea ar putea suna cam ceva de genul „Cine joaca la 3 ani intr-o reclama la iaurt cu fructe ar putea lua premiul Oscar la 30”. O multime de actori faimosi si-au sfarsit cariera pe platourile de televiziune, dar nu in filme, ci in spoturi publicitare, ca de pilda Orson Welles, care facea reclama la vinuri. Si mai multi si-au inceput-o insa jucand in reclame si devenind, din ilustri necunoscuti, staruri la Hollywood...

De la Hamlet incoace, talentul actoricesc s-a masurat nu neaparat in modul cum personajele reuseau sa dea viata unor oameni normali, ci mai ales in felul cum ele erau capabile sa se substituie unora mai putin intregi la minte, altfel spus „sa faca pe nebunii”. Nu-i de mirare ca unele dintre cele mai bune partituri, din istoria cinematografiei, au apartinut unor actori care au cautat sa dea viata unor personaje cu mintile ratacite.

Am avut deseori prilejul sa vedem, pe distributia vreunui „thriller” american, specificat ca productia respectiva ar fi fost inspirata de fapte reale, fara insa sa se si spuna despre care anume fapte. Evident, este o strategie de marketing care da roade, o gaselnita inspirata, menita sa-i faca pe spectatori sa stea si mai mult cu sufletul la gura urmarind firul epic; in realitate, ideea care a stat la baza peliculei respective nu s-a aflat niciodata decat in mintea scenaristului. Asta nu inseamna insa ca anumite personaje intruchipate pe marele sau micul ecran n-ar fi avut corespondenti in realitate...

„Daca un actor nu se identifica pana la cel mai mic detaliu cu personajul caruia ii da viata, pe scena sau pe marele ecran, atunci el si-a gresit vocatia”, aprecia, in primii ani ai secolului trecut, un pionier al celei de-a saptea arte, marele regizor francez Jean Renoir. Si ilustrare vie a acestei axiome sunt actori precum Kirk Douglas, nemuritor ca „Spartacus”, Gerard Philipe, mereu tanar in „Fanfan la Tulipe” si desigur Anthony Quinn, inegalabilul Zorba Grecul, al carui dans a incantat generatii de cinefili. Adesea, actorii trebuie sa se substituie personajului interpretat nu doar din punct de vedere emotional, ci si fizic, iar pentru aceasta sunt in stare de transformari remarcabile...

Vazandu-i chipul smead si trupul plin de rotunjimi ispititoare n-ai spune ca ai in fata o englezoaica, ci mai curand o femeie crescuta sub soarele cald al Mediteranei, degajand  vitalitatea femeilor de aici. Si totusi, Elizabeth Hurley e englezoaica get-beget si si-a cucerit o binemeritata reputatie de femeie fatala, nu doar prin filmele in care a jucat roluri de vampe, ci si in realitate, unii ziaristi, cinici si misogini, numind-o „cel mai frumos accesoriu de la bratul barbatilor faimosi”...

Timpul, in trecerea lui inexorabila, nu iarta pe nimeni iar frumosii celei de-a saptea arte vor fi, maine, niste batranei venerabili. Vi-l imaginati pe Brad Pitt la 80 de ani? Cu siguranta, nu! Dar nici parintii sau bunicii nostri nu si-ar fi putut inchipui ca un semizeu chipes precum Tony Curtis va imbatrani vreodata. Si totusi a facut-o si, trebuie sa recunoastem, nu-i sta rau deloc!

Cand vine vorba de pelicule thriller, majoritatea regizorilor se raporteaza la Alfred Hitchcock, geniul incontestabil al acestui gen de filme. Anul acesta amatorii de filme bune sunt rasfatati de doua productii „hitchcockiene”, apartinand unor veterani ai genului. Una ii apartine lui Martin Scorsese – redutabila Shutter Island, cea de-a doua lui Roman Polanski – la fel de fascinanta The Ghost, tradusa la noi Marioneta. Evident, cinefilii vor recunoaste ca filmul lui Polanski este mult mai apropiat de spiritul „maestrului suspansului”...

Unul dintre cele mai apreciate subgenuri ale genului science-fiction il constituie asa-numitele „filme post-apocaliptice”. Actiunea acestor pelicule este plasata, de obicei, in cadrul unei lumi sau civilizatii dupa un razboi atomic, o epidemie globala sau alt tip de dezastru planetar. Ca orice pelicula catastrofica, si acestea s-au bucurat, mai ales de-a lungul ultimelor decenii, de un mare succes de public, chiar daca critica de specialitate le-a dezavuat, in cele mai multe dintre cazuri, in ciuda pretentiilor lor artistice.

Filmele de groaza ii fac, de cele mai multe ori, pe criticii de specialitate sa strambe din nas dar se bucura de un public numeros. Psihologii ar spune ca spaima fascineaza si nu-i de mirare ca pelicule care-ti fac pielea de gaina, chiar daca nu exceleaza prin virtuti artistice, atrag milioane de spectatori in salile de cinema. Si, cum regula de aur la Hollywood este ca un film de succes sa aiba cel putin o continuare, nu se putea ca o creatie precum Cosmar pe Elm Street sa ramana fara urmari...

Veti intelege, desigur, ca titlul articolului nu reflecta realitatea, caci pe la 1200 nu se inventase inca pelicula de celuloid, ci este mai curand o figura de stil. Dar una care reflecta perfect adevarul: nici un alt proscris sau bandit din istorie, real sau imaginar, n-a fost mai rasfatat, de producatorii de film, ca Robin Hood. Legendarul personaj, asupra existentei caruia istoricii au inca dubii, a constituit eroul a numeroase filme de actiune si chiar de animatie, beneficiind de interpretari de exceptie.

Cu totii iubim celebritatile, mai ales pe cele din domeniul celei de-a saptea arte si urmarim cu infrigurare ziarele ce le dezvaluie cele mai intime secrete si le dau in vileag pasiunile adesea bizare sau neobisnuite. Disparitiile unor vedete precum Michael Jackson sau David Carradine au scos in evidenta amanunte socante legate de viata si preferintele sexuale ale acestora, alimentand si mai mult miturile, adesea false, referitoare la alte staruri. Sa facem cunostinta, in randurile ce urmeaza, cu cateva dintre aceste „legende urbane” referitoare la celebritatile lumii moderne...

Chiar daca este septuagenar (astazi implineste 73 de ani), Jack Nicholson ramane unul dintre cei mai in voga actori de la Hollywood. Rasfatatul presei, al publicului si al criticilor de film, actorul a castigat cam tot ce se putea castiga in domeniul celei de-a saptea arte. A fost nominalizat la Oscar de 12 ori, a castigat premiul pentru cel mai bun actor de doua ori, premiul pentru cel mai bun actor in rol secundar o data si probabil l-ar castiga si pe cel pentru scenariu daca ar fi continuat sa scrie, asa cum a facut in tinerete... A fost, incepand cu anii ’60, nominalizat la Oscar in fiecare deceniu, a castigat sapte Globuri de Aur si in 1994 a devenit unul dintre cei mai tineri actori care au primit distinctia Life Achievement Award din partea Institutului American de Film.

Fara el, cinematograful ar fi fost mai altfel si mai sarac. Si faptul ca a saptea arta a devenit astazi atat de indragita, de sute de milioane de oameni de pe toate meridianele planetei, i se datoreaza in mare masura. Charlie Chaplin – caci la el ne referim – a avut o contributie remarcabila la dezvoltarea mijloacelor de expresie scenica, gagurile imaginate de el, in numeroasele comedii spumoase in care a jucat influentand profund generatii intregi de actori si regizori. Sa ne reamintim impreuna, in randurile ce urmeaza, cateva aspecte din viata acestui artist genial, care a dat nastere unui personaj – „Charlot” – definitoriu pentru epoca filmului mut.